By - - 0 Comments

Cuvântul religie vine din limba latină de la liegare, a lega, re-liegare însemnând așadar a re-lega, a reface o legătură ruptă sau pierdută, în cazul de față cea dintre om și Dumnezeu.

După alungarea omului din grădina Edenului, acesta, generație după generație, a încercat, cum a putut el, să refacă legătura pierdută cu creatorul său și așa a apărut religia (nu există nicio civilizație antică, oricât de veche și oricât de primitivă, care să nu fi practicat o religie).

De fapt, la o privire atentă, întreaga istorie a umanității, nu este altceva decât o încercare dramatică a omului de a reface legătura sa cu Dumnezeu și de a recâștiga paradisul pierdut.

Din acestă muncă istovitoare a umanității (magnum opus) s-au născut știința, arta, filosofiile și ideologiile de tot fel, ele nefiind altceva decât mijloace prin care omul a căutat un drum care să-l ducă înapoi în pardis.

Dacă vei căuta originea artei vei descoperi că ea s-a născut în picturile rupestre prin care omul preistoric își manifesta sentimentul religios față de spiritele neîmblânzite ale naturii, dacă vei vrea să afli originea științei de carte, a matematicii, fizicii și a tuturor științelor, vei ajunge la templele sumeriene în jurul cărora s-au născut literele cuneiforme dar și primele calcule astronomice (sumerienii venerau astrele).

Religia e cu adevărat mama tuturor științelor, ele fiind inițial niște instrumente pe care omul vechi le folosea pentru a (re)găsi rețeta nemuririi și a tinereții fără bătrânețe.

De altfel chiar prima operă literară a omenirii, Epopeea lui Ghilgameș, este o narațiune a încercării omului de a-și depăși condiția de muritor, cu care nu se poate împăca, pentru că, spre deosebire de animale, el era menit să trăiască veșnic.

Omul timpurilor trecute avea acestă percepție, pentru el arta, știința sau medicina nu erau decât niște apendice, niște detalii ale religiei.

În timp aceste detalii au devenit tot mai numeroase și mai complexe încât au năpădit ca niște buruieni adevăratul scop pentru care au fost create, devenind scopuri în sine, niște surogate care nu te duc la destinația paradisului pierdut dar care te țin ocupat tot restul vieții, pierzându-i însă esențialul.

Cei care resping religia și se declară adepți ai științei și ai rațiuni pure, nu înțeleg imaginea de ansamblu, nu recunosc că știința nu e decât o emanație profană a religiei și sunt asemenea celor care își închipuie că pot traversa Atlanticul nu cu un vapor ci cu fumul emanat de vapor, pentru că pare mai lung și se mișcă mai repede decât vaporul.

Pe de altă parte, dacă religia și-ar fi atins acel ultim țel sublim al refacerii legăturii cu Dumnezeu, probabil că nici omenirea nu ar mai fi fost atât de distrasă de diversele surogate obținute de ca produse derivate ale religiei (arta, ideologii, știință etc. )de-a lungul timpului.

Aici discuția însă este mai complexă pentru că la rândul ei religia poate fi împărțită în mii de culte și denominațiuni, nu toate egale, nu toate corecte, nu toate drept slujitoare (orthodoxe) divinității, dar ăsta va fi probabil subiectul unui alt articol!