By - - 0 Comments

În afară de câteva țări, care se pot număra pe degete (îmi vin în minte Taiwanul și Coreea de Sud), pandemia de coronavirus a luat prin surprindere cele mai multe state ale lumii.

Practic, informațiile referitoare la acest virus fie au lipsit, fie au fost incomplete, fie nu au fost luate în considerare.

Sau cel puțin așa par să se vadă lucrurile din exterior….

Cei care își închipuie că serviciile de informații nu sunt cu ochii pe lumea medicală și pe potențialele pericole venite din acest sector, se înșală!

Drept dovadă în acest sens putem aduce în discuție epidemia de SARS (Sindromul Acut Respirator Sever), provocată de un virus înrudit cu COVID-19, izbucnită tot în China (coincidență, sau nu), în 2002.

La fel ca în cazul COVID-19, autoritățile din China au ținut multă vreme ascunsă epidemia de SARS dar serviciile de informații germane au interceptat atunci convorbirile telefonice ale unor înalți oficiali și medici din China și au transmis informația mai departe, atât către statul german cât și către statele occidentale aliate.

Informația a fost astfel valorificată la timp, țările occidentale s-au pregătit pentru noul virus, epidemia de SARS din 2002-2003 a fost ținută sub control, ucigând la nivel global doar puțin peste 800 de oameni.

De ce nu s-a întâmplat la fel și cu virusul COVID-19?

Ei bine, s-a întâmplat la fel, cel puțin până la un punct….

Intelligence-ul american știa despre virusul chinezesc încă din toamna lui 2019. În septembrie anul trecut, președintele executiv al companiei americane Fortune 100 (cu o carieră în serviciile secrete), întrebat de ce anume se teme cel mai mult pentru viitorul companiei, a replicat fără ezitare: “De un virus foarte contagios care începe undeva în China și se răspândește cu repeziciune“.

În raportul din noiembrie 2019, Centrul Național de Informații Medicale (National Center for Medical Intelligence, prescurtat NCMI), a prezentat în detaliu ravagiile pe care noul virus îl făcea în provincia chineză Wuhan.

Acest document nu este nici pe departe un caz singular ci este doar unul din primele exemple de raportări în care serviciile de intelligence îi avertizau pe decidenții politici din Statele unite (și nu numai), despre pandemia care bătea la ușă.

Încă din noiembrie 2019 deja semnalele de alarmă sunau de zor la Washington dar și în alte capitale occidentale, acestea ajungâd și în presă. La scurt timp, autoritățile chineze, neputând să mai țină virusul ascuns, recunosc oficial existența lui, omițând însă gradul de contagiune și vechimea acestuia (azi este tot mai clar faptul că virusul face ravagii în China încă din vara trecută iar în noiembrie 2019 ajunsese deja în Europa, cu mult înainte de datele oficiale ale izbucnirii pandemiei).

Dacă aceste lucruri erau cunoscute de serviciile secrete și implicit de factorii politici de decizie, de ce nu s-au luat măsurile adecvate necesare din timp?

Aici se află de fapt cheia problemei!

Se pare că nu serviciile secrete sunt cele prinse în offside de pandemie. Conform celor arătate mai sus, ele și-au făcut treaba!

Pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat trebuie să analizăm puțin conflictul tot mai ascuțit în lumea occidentală, care se desfășoară de câteva decenii deja, între politicienii aleși prin referendum și profesioniștii din zona siguranței naționale.

După sfârșitul Războiului Rece, tot mai mulți factori politici din Occident, au început, deloc dezinteresat de altfel, să facă lobby pentru o mai slabă finanțare și un mai mare control din partea politicului asupra serviciilor secrete.

Argumentele lor erau de ordin financiar și politic (susținând teza falsă că Rusia nu mai reprezintă un pericol atât de mare după destrămarea URSS, o idee mai mult decât discutabilă).

În realitate mulți dintre ei doreau ca aceste instituții, gândite ca veritabili anticorpi ai statelor, să fie slabe și controlabile, tocmai pentru a-și proteja propriile afaceri și interese obscure.

Discursul cu statul paralel nu este nici pe departe o specialitate teleormăneană, el regăsindu-se din plin în discursurile electorale ale lui Donald Trump.

Totuși, nu Trump a fost cel care a desființat Biroul de securitate globală medicală de la Casa Albă ci Obama, în 2009. Trump doar a dus mai departe opera de discreditare și blamare a serviciilor de informații.

Vorbim de SUA pentru că ele reprezintă vioara întâi în materie de securitate a blocului NATO și a lumii civilizate dar scenariul s-a repetat în majoritatea statelor europene unde politicieni, mai mult sau mai puțin populiști, au pus în pericol siguranța publică și viețile cetățenilor, de dragul unor calcule politice electorale și a luptei lor surde cu serviciile secrete.

Nu doar că au ales să ignore informațiile pe care le-au primit dar măsurile de carantinare și izolare le-au calculat în așa fel încât să nu le afecteze prea mult capitalul electoral (primele măsuri s-au luat în martie, în condițiile în care virusul era în Europa încă din noiembrie) dar în același timp să le satisfacă interesele economice (în următoarea perioadă vor apărea tot mai mult în presă informații despre afacerile ilegale cu statul ale unor companii furnizoare de măști, combinezoane, spirt, etc., pentru care toată tevatura din jurul coronavirusului a fost o veritabilă mină de aur).

Desigur, nu e de neglijat nici mortalitatea ridicată și nici gradul de contagiune înalt al acestui virus (sensibil mai accentuate decât în cazul SARS), ele au contribuit cu siguranță la creșterea numărului de victime, dar puzzell-ul nu poate fi complet fără a menționa gestionarea defectuoasă a situției de către autorități.

Pentru multe guverne, calculele electorale și banii care se puteau sifona de la buget cu ocazia pandemiei, au fost o miza mai mare și mai importantă decât sănătatea și siguranța populației….