By - - 0 Comments

Cu fiecare seară ce trecea discuţiile deveneau tot mai lungi şi variate ca subiect, de la secretele stelelor şi ale oamenilor, la ştiinţă, politică, religie sau istorie. Păstorul stăpânea toate subiectele şi părea mereu că ştie mai multe decât spune.

Încet, încet, fostul pribeag din Homs începu să își deschidă sufletul înaintea grecului și să îi vorbească despre visele și spaimele sale.

 În a șasea lună de când mă aflam la fermă, în seara în care îmi venea rândul să stau de pază în jurul staulului și când și Ben Malik se hotărâse să îmi țină companie, fiind una din acele nopți în care suferea de insomnie, găsii prilejul potrivit și îi povestii pe îndelete cum am ajuns în Egipt.

 Îi cerui sfaturi despre cum aș putea ieși din această situție, și multe altele care îmi stăteau pe limbă.

Mă destăiunuii păstorului cu sinceritate și încredere. La urma urmei Ben Malik era un bărbat trecut prin viață, inteligent și experimentat, un model patern căruia îi dusesem lipsa de prea mulți ani.

Cînd terminai de spus tot ce aveam pe inimă, păstorul zâmbi prietenește și se apucă să mă ia pe departe, așa cum făcea tot timpul atunci când avea de gând să-ți dea un sfat.

– Povestea ta este povestea imigranților din toate timpurile şi este una plină de acel miez la care, dacă reușești să ajungi, vei găsi o bogăție mult mai mare decât cea visată vreodată.

Își începu Ben Malik lecția, după ce mă ascultase fără să mă întrerupă.

Tocmai foamea după acest miez explică apetitul omului modern pentru SF-uri, pentru filme și cărți pline de magie și de lumi imaginare, ficțiuni-surogat care îi satisfac pe moment nevoia de mister și dorul de nemurire, neștiind că și misterul și nemurirea sunt posibile aici, în lumea aceasta reală, cât se poate de accesibile și mai ales gratuite.

Sunt chiar aici la îndemâna noastră, chiar dacă uneori, pentru a realiza asta, trebuie să facem călătorii istovitoare care cea din Siria spre Vestul Europei.

Se înserase bine iar noaptea albă se anunța a fi una dintre cele mai interesante din câte prinsesem aici la ferma grecului. Se pare că în sfârșit dădusem peste cineva care pare că poate să îmi răspundă la toate întrebările care mă apăsau pe suflet. O șansă ca asta apare o dată în viață sau nu apare deloc.

-Nu te mira la gândul că ceva important poate fi gratuit, căci, de regulă cele mai importante lucruri în viata sunt gratuite iar acest adevăr, vechi de când lumea, are implicații mai profunde decât orice buletin de știri de ultimă-oră! Își contunia Ben Malik pledoaria.

Nu mă crezi?

Ia gândește-te cât te costă oxigenul pe care il respiri? Cât te-a costat să vii pe lume? Cât te costă dragostea celor dragi (sexul se poate cumpăra, dragostea nu!) ? Cât te costă un bagaj genetic sănătos?

Și lista ar putea continua și culminează în final cu însăși nemurirea pe care nu o vei găsi la niciun magazin, la reducere de Black Friday, ci este cuantificată cu totul altfel decât regulile sistemului monetar.

Toate aceste lucruri sunt mai importante şi mai vechi decât banii (și banii nu le pot cumpăra), atat de importante incat fac parte din insasi definitia vietii, orice altceva, inclusiv banii, fiind elemente neesențiale și dispensabile.

Și totuși, buletinele de știri, școala, problemele de pe masa guvernului și majoritatea discuțiilor de zi cu zi cuprind tocmai elementele neesențiale, umplându-ne ziua (și zilele) cu amănunte efemere și lăsând prea puțin loc și timp pentru cele care contează cu adevărat și care definesc până la urma condiția umană.

Nu doar atât dar de cele mai multe ori ne irosim întreaga existență cufundați în hățișul a tot felul de preocupări mărunte care ne amărăsc existența și ne țin departe de posibilitatea împlinirii și fericirii personale.

Asemenea celor ca tine, unii își cauta împlinirea în ținuturi îndepărtate deși ea este mult mai aproape de ei, iar alții sunt prea ocupați cu rutina zilnica pentru a-și urma visele care i-ar putea duce la comoara mult dorită.

-Nu înțeleg ce vrei să spui prin faptul că împlinirea pe care o căutam în țări străine este mult mai aproape de mine. Siria nu poate să îmi ofere nimic altceva decât o viață de pe o zi pe alta, trăită mereu sub spaima unei morți violente, asta în cel mai bun caz.

I-am raspuns eu, simțind nevoie unor clarificări mai concrete.

-Sunt perfect de acord cu tine dar caută să vezi dincolo de aparențe, continuă grecul.

 Ce te face să crezi că odată ajuns în Europa vei scăpa de grijile care te-au frământat în Siria? Îți garantez că nu vei scăpa! Le vei lua cu tine pentru că în esență omul si problemele lui sunt aceleași, fie că trăiește în America, Siria sau în orice alt colț al Pământului, fie că a trăit acum 100 de ani sau trăiește în prezent.

Bineînțeles nuanțele pot fi diferite dar esența e aceeasi.

Vei fi poate uimit dar dacă faci un sondaj printre occidentali și unul similar printre orientali, vei vedea că procentele celor care se declară nefericiți sunt comparabile. Majoritatea oamenilor, indiferent de condiția lor materiala, sunt nemulțumiți de viața pe care o duc.

Pentru asta ei dau vina pe guvernanți, pe sistem, deși dacă stai să analizezi lucrurile în mod obiectiv vei vedea ca ei toți o duc mai bine decât generațiile părinților sau bunicilor lor.

(Va urma)