By - - 0 Comments

Este anul 454 d. Hs., marele rege hun Attila murise de un an iar stăpânirea sa se împărțise între fiii săi, fiecare încercând să își atragă de partea sa vechii aliați germanici care fuseseră loiali tatălui lor.

Doar că aliații germanici ai hunilor aveau deja alte planuri….

Ardaric, liderul gepizilor, unul dintre cei mai importanți aliați ai lui Attila a decis să asculte chemarea istoriei și să își întemeieze propriul stat, punând capăt stăpânirii hunilor în Pannonia.

Ardaric îi raliază la cauza sa pe gepizi dar și pe heruli, rugi, sciri și suebi și împreună îl înfrâng pe Ellac, fiul lui Attila, care avea de partea sa o parte din huni, ostrogoți și alani (un alt trib vasal hunilor dar de origine iranică).

Bătălia decisivă se dă pe râul Nedao, în nordul Serbiei de azi, Ellac fiind ucis în luptă.

Hunii deveneau istorie și lăsau loc regatului gepid!

Din Scandinavia în Dacia

Deși gepizii nu erau primii germanici ajunși în Dacia, ei sunt primii care par să dorească întemeierea pe acest teritoriu a unui cămin definitiv, cu aproape 500 de ani înaintea sașilor.

Goții au plecat din Scandinavia în sec. I d. Hs. stabilindu-se inițial de-a lungul fluviului Vistula, în Polonia de azi, de unde se scurg treptat spre sud, spre stepele din nordul Mării Negre (la începutul sec. III).

În această perioadă goții cresc ca număr divizându-se în mai multe triburi (greutungii, tervingii, rugii etc.) printre care și gepizii.

Aceste triburi aflate sub suzeranitatea tribului gotic conducător, vor fi împinse spre imperiul roman (spre Dacia și Moesia în principal) sub presiunea unor migratori mult mai puternici: hunii.

O bună parte din goți (vizigoții) trec la sud de Dunăre, în imperiul roman, de unde vor ajunge în final să pună stăpânire pe peninsula iberică.

Goții și gepizii (deja individualizați acum ca trib aparte în confederația gotică) rămași la nord de Dunăre vor accepta suzeranitatea hunilor și îi vor servi pe aceștia în campaniile lor militare împotriva imperiului roman, în calitate de vasali-aliați.

Aceste evenimente se derulau pe la anul 300 și ceva, când gepizii ajunseseră să se stabilească în centrul și vestul Transilvaniei și parte din câmpia panonică, mai la vest de ei așezându-se frații lor ostrogoți și unii și alții, vasali ai hunilor.

Acest status quo rezistă atâta timp cât hunii sunt capabili să îl păstreze, adică până la moarte lui Attila, după cum am văzut mai sus.

După bătălia de la Nedao, gepizii își cuceresc libertatea de mișcare și de decizie, pentru prima dată eliberându-se nu doar de sub stăpânirea hunilor ci și de sub hegemonia rudelor lor gotice.

Gepizii nu au timp de război cu romanii fiind amenințați de alte popoare migratoare

După formarea regatului gepid, Ardaric și urmașii săi la tron au căutat să mențină relații bune cu imperiul roman (bizantin) cu care se învecinau în sud, din cauza pericolului care îi pândea mereau din Pannonia: ostrogoții!

Cele două triburi germanice luptaseră în tabere diferite la Nedao iar dușmănia dintre ele s-a perpetuat generații întregi, cu atât mai mult cu cât teritoriile lor se învecinau pe Dunăre (în Ungaria e azi).

În plus, înainte de a fi vasali hunilor, gepizii fuseseră vasali goților, iar goții nu erau dispuși să îi trateze de la egal la egal pe cei pe care îi considerau de drept supușii lor.

Pericolul ostrogot crește și mai mult după 493 când aceștia ocupă Italia dar își păstrează și teritoriul stăpânit în Pannonia, imperiul roman întreținând conflictul care îi ținea ocupați pe acești barbari imprevizibili (atât ostrogoții cât și gepizii).

Un important măr al discordiei între ostrogoți și gepizi era stăpânirea orașului strategic Sirmium, fost oraș roman, căzut sub huni iar acum trecea de la ostrogoți la gepizi și invers, în funcție de sorții numeroaselor bătălii dintre aceste două regate germanice.

Un regat tânăr ce părea să aibă viitorul înainte

Când nu se băteau cu frații lor ostrogoți (cu care împărțeau aceeași limbă și religie eretică ariană), gepizii se ocupau cu agricultura, exploatarea minelor de sare din Transilvania, comerțul cu imperiul roman, taxarea în natură a supușilor proto-români și cu diverse meșteșuguri (de la ei avem tezaurul de la Apahida cu piese de mare rafinament artistic).

Economia regatului gepid era suficient de înfloritoare încât acesta să dețină o monetărie proprie la Sirmium, unde bătea monede după modelul celor romane.

Exploatarea sării transilvănene și comercializarea ei atât către imperiul roman cât și către triburile vecine, aducea cu siguranță venituri importante în visteria regilor gepizi Ardaric, Giesmus, Thraustila sau Elemund, sarea fiind în acea vreme principalul conservant al cărnii, brânzei și peștelui și fiind mult mai scumpă decât în ziua de azi (când avem frigidere).

Așezări ale gepizilor au fost descoperite arheologic la Timișoara, Apahida, Turda, Șeica Mică, Brăteiu, Șimleu Silvaniei, Novi Sad etc.

La economia regatului gepid contribuiau și romanii prin plățile și darurile pe care le făceau regilor gepizi pentru a-i cultiva și a-i convinge să atace alte triburi care ar fi putut amenința imperiul (triburi cu care imperiul proceda la fel ca și cu gepizii, pe modelul divide et impera).

Arheologii surprind influența tot mai mare a culturii romane târzii asupra elitelor gepide care încep să adopte scrisul cu litere latine (de unde până atunci foloseau runele germanice), ceramica, bijuteriile și accesoriile romane.

Limba gepizilor s-a păstrat în mod indirect, având în vedere că era la fel cu cea a vandalilor și goților, iar goții au lăsat scrieri suficiente (inclusiv o Biblie, cea a lui Wulfila) cât să le putem reconstrui limba.

Astfel, gepizii spuneau apel la măr, atta pentru tată, himinam pentru cer, airte la pământ, hua la ce și așa mai departe, o limbă clar germanică (cine e interesat poate căuta detalii despre limba goților).

Ca și religie, fondatorii regatului gepid erau arieni, convertiți probabil odată cu goții, alături de care au conviețuit înaintea hunilor ca vasali ai acestora și cu care s-au luptat aproape continuu, până ce atât goții cât și gepizii au dispărut ca ethnos.

Hunii vor fi răzbunați de avari iar ostrogoții de longobarzi

Dar sfârșitul gepizilor avea să vină de la alte două triburi migratoare, de la lombarzii care iau locul ostrogoților în Pannonia, deci în partea de vest a regatului gepid și de avarii turcici care pătrund în Transilvania dinspre Moldova și Muntenia, astfel că regatul gepid e prins într-o menghină din direcțiile est-vest.

Era anul 546 iar gepizii mai aveau la dispoziție puțin peste 20 de ani înainte de a se pierde în istorie la fel ca hunii.

Ultimul rege gepid, Cunimund are de înfruntat alianța dintre longobarzi și avari iar speranța unui ajutor roman/bizantin se năruie odată cu bătălia din 567când Alboin, regele lombard, îl ucide pe Cunimund și o obligă pe fiica acestuia, Rosamunda, să se căsătorească cu el.

După ani de umilințe și suferință, Rosamunda îl va ucide pe Alboin în somn în Italia, în anul 572.

Longobarzii nu vor avea însă timp să se bucure prea mult de victorie, foștii lor aliați avari neacceptând împărțirea prăzii.

În fața unui aliat atât de periculos, lombarzii aleg să părăsească de bunăvoie Pannonia și să se stabilească în Italia în 568, urmând precedentul ostrogotic.

Cu ei vor pleca și o parte din gepizi, în timp ce altă parte preferă să rămână pe loc și să se asimileze treptat avarilor, slavilor, proto-românilor, genele lor mai răzbătând și azi în ciulamaua genetică din acest colț de lume.